Arhivă 2016 Cu plată

Muzeul Mitropoliei Clujului

Una din cele mai vechi icoane Ortodoxe din Transilvania, expuse în premieră pentru public

EdițieNM 2016
Program19.00 - 24.00
LocalitateCluj-napoca, Cluj

Despre eveniment

Una dintre cele mai vechi icoane ortodoxe din Transilvania, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Muzeul Mitropoliei Clujului a fost inaugurat la sfârșitul anului 2011, la demisolul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, fiind organizat după o concepţie muzeografică ştiinţifică şi modernă, coordonată de Academicianul Marius Porumb. Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului, unicat în Transilvania, cuprinde un număr mare de icoane pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi tipărituri din secolele XVII-XIX, ce provin din diferite centre tipografice româneşti, demonstrând o continuă circulaţie a cărţii de o parte şi de alta a Carpaţilor, contribuind hotărâtor la unitatea limbii în întreg spaţiul locuit de români.

Pentru a da viaţă universului spiritual al Transilvaniei, Muzeul Mitropoliei Clujului va expune public, în cadrul evenimentului noaptea europeană a muzeelor Tripticul din Agârbiciu, una din cele mai valoroase şi vechi icoane ortodoxe din ţara noastră, ce datează din anul 1555.

Evenimentul programat să deschidă această expoziţie va avea loc sâmbătă, 21 mai 2016, de la ora 20.00, când doritorii vor putea vedea icoana şi vizita Muzeul. În deschiderea serii, Grupul vocal Maria din Cluj-Napoca va susţine un recital de imne religioase şi cântece populare.  În jurul acestui simbol de credinţă, istorie şi artă, se vor desfăşura  momente religioase, culturale, muzicale şi artistice.

După capodopera aflată în colecţiile Muzeului Brukenthal din Sibiu, ce datează din a doua jumătate a veacului al XV-lea, Tripticul din Agârbiciu ce are zugravită pe el scena Adormirii Maicii Domnului are o valoare artistică şi istorică aparte. În partea inferioară a panoului central, deasupra marginii marcate de motivul frânghia răsucită, pisania de donator, în slavonă, refuză să ne ofere numele pictorului: „Această icoană a făcut-o robul lui Dumnezeu, Doamna şi Şteflu [Ştefu?] din Agârbiciu şi pentru sufletul lui şi pentru sufletul ei şi pentru sufletul copiilor şi pentru sufletul părinţilor să fie spre pomenire. Şi a închinat această icoană hramului Adormirea Precestei. Văleat 7063 [1555] săvârşită.

Parteneri:  Radio Renaşterea

Muzeul Mitropoliei Clujului – Comoara de artă de sub Catedrală

Catedrala Ortodoxă, o realizare de excepţie a arhitecturii interbelice româneşti, împreună cu Muzeul Mitropoliei Clujului sunt obiective culturale şi religioase de o importanţă majoră pentru cei ce vizitează oraşul de pe Someş. Muzeul Mitropoliei Clujului a fost inaugurat, la sfârșitul anului 2011, de către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, la demisolul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, fiind organizat după o concepţie muzeografică ştiinţifică şi modernă, coordonată de Academicianul Marius Porumb.

Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului, unicat în Transilvania, cuprinde un număr mare de icoane pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi tipărituri din secolele XVII-XIX, ce provin din diferite centre tipografice româneşti, demonstrând o continuă circulaţie a cărţii de o parte şi de alta a Carpaţilor, contribuind hotărâtor la unitatea limbii în întreg spaţiul locuit de români.

            Dominată de statuia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, ctitor şi protector al ierarhilor ortodocşi de la Vad şi Feleac, prima sală a muzeului este dedicată personalităţii marilor ierarhi ai Eparhiei Ortodoxe Române a Clujului: Episcopul Nicolae Ivan (1921-1936), întemeietorul şi ctitorul Catedralei, Episcopul Nicolae Colan (1936-1957), devenit Mitropolit al Ardealului, Arhiepiscopul Teofil Herineanu (1957-1992) şi Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu (1993-201), marele ierarh tălmăcitor al Biblei și ctitor al Mitropoliei Clujului. În imediata vecinătate a primei săli muzeale se află necropola ierarhilor, un spaţiu amenajat sub absida altarului Catedralei, ca o capelă și un spațiu de reculegere și de liniște sufletească, în care se află mormintele Episcopului Nicolae Ivan, Arhiepiscopului Teofil Herineanu şi cel al Mitropolitului Bartolomeu.

           În pandant cu zona dedicată ierarhilor, prima sală cuprinde un grupaj de splendide icoane datând din secolele XVII-XVIII, ale unor pictori din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, ce ilustrează o vie circulaţie a cărţii religioase în toate provinciile româneşti. Două săli sunt dedicate icoanelor pe sticlă, multe dinte ele ilustrând diferite faze ale celui mai vechi centru transilvănean de pictură pe sticlă de la Mânăstirea Nicula. În muzeu este adăpostită una din colecţiile cele mai bogate din România de icoane pictate pe sticlă la Nicula, datate în secolul XVIII.

            Spaţiul generos de sub pronaosul Catedralei, include în zona centrală o amplă sală, înconjurată de mai multe săli şi coridoare şi creează o ambianţă de mister şi evlavie, evocând lumea mânăstirească, pe cea a catacombelor paleocreştine sau a bisericilor subterane.

            Muzeul este comoara de artă şi istorie românească de sub Catedrală, care merită a fi văzută şi admirată de clujeni, de cei ce studiază în acest oraș, de călătorii români şi străini, el este în același timp și o invitație permanent deschisă tinerilor de a descoperi istoria, sensibilitatea trecutului și veșnica frumusețe a lui Dumnezeu.

            Muzeul Mitropoliei Clujului se află în Piaţa Avram Iancu, la demisolul Catedralei Mitropolitane și este deschis în zilele de Marţi-Sâmbătă, în intervalul orar 10.00-17.00 și Duminică între orele 12.00-17.00, iar prețul unui bilet de intrare pentru adulţi este de 5 lei, iar pentru elevi şi studenţi este de 2 lei.