Nod Makerspace
Nod de industrii creative
Despre eveniment
NODeschis este un eveniment tip Opendoors. Deschidem spațiul de 1000 metri pătrați ai Nodului !
În cadrul makerspace-ului extins, vizitatorii au ocazia să vadă, să atingă, să testeze o serie de obiecte, materiale, instalații care ilustrează activitatea de prototipare specifică unui makerspace. Spațiul deschis al fostei hale industriale din Industria Bumbacului va pune în lumină expoziția makerilor rezidenți și va găzdui mici activități demonstrative.
Meșteșugurile vor fi în prima linie, atât prin prototipurile makerilor, cât și prin expoziția “Design-ul la origini”. Aceasta este un produs colaborativ al tinerilor designeri din Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria versus meșteșugari sau artiști populari.
În același timp, echipamentele și tehnologiile de fabricație digitală vor fi puse în funcțiune de-a lungul zilei pentru activități demonstrative. Tururile ghidate în atelierele tehnice (lemn, metal, laser) se vor organiza în grupe, cu înscriere prealabilă.
Pe lângă tehnologii și meșteșuguri, complementar lumii designului și ingineriei, pe 21 mai, ne strângem între prieteni pentru lansarea beta a proiectului destinat comunității locale – La Firul Ierbii + Urban Inc.
14:00-2:00 NODeschis – un eveniment opendoors 18:00 Vernisaj expoziția Designul la origini
Parteneri: Wolfhouse Productions, Calup, Institutul pentru Politici Publice, Odaia Creativa Sponsori: Banca Transilvania, Telekom, Bosch, Saint-Gobain Glass, Saint-Gobain Rigips, Isover, Hornbach, Epson, Forit, MSLGROUP The Practice, The Plot, Robofun
NOD Makerspace
Lansat în anul 2015, proiectul NOD makerspace este primul centru comunitar creativ de dimensiuni mari din România care are ca obiectiv democratizarea design-ului, a ingineriei, a fabricației și a educației creative. NOD, noduri, s. n. Loc în care se leagă două sau mai multe elemente ca să se țină strâns împreună; loc de legătură sau de întâlnireeste un “loc de joacă” care oferă acces pe bază de membership la spațiu, la comunitate și know-how, la o gamă largă de unelte și echipamente pentru fabricație digitală și prototipare rapidă. Oricine are o idee, vrea sa puna la punct o inventie sau sa contruiasca un prototip, găsește la Nod unelte și echipamente speciale, prea scumpe pentru a le cumpăra pe cont propriu.
Nod ocupă un spațiu industrial reconvertit, în clădirea fostei Fabrici de Bumbac, pe Splaiul Unirii 160, pe malul Dâmboviței. Configurația spațiului de 720mp este formată din 500 mp de open-space cu 16 studiouri private, pentru tinerii designeri aflați la început de drum, 100mp destinați atelierelor de bricolaj și design cu copii, și 150 mp de ateliere de prototipare, manufacturare și fabricație digitală: atelierul de lucru cu lemn și metal, camera pentru ceramică, vopsitoria. Spațiul comun de lucru este dotat cu o zonă de printare și plotare, cu o chicinetă integrată în mobilierul de expunere și depozitare, cu un spațiu de relaxare și cu o sală de conferințe. În prezent, Nod makerspace își extinde spațiul până la 1000mp, cuprinzând o reconfigurare logistică a spațiilor tehnice și o zonă pentru întâlniri publice.
Fiind o inițiativă exclusiv privată și realizat de către o comunitate multidisciplinară cu resurse puține, Nod este un exemplu concret de reutilizare a unui spațiu industrial nefolosit prin mobilizarea unei comunități și incurajeaza acest tip de abordare a proiectelor inovative.
Alte muzee din București
Gratuit București
Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București
“Romanians Ahead of Time”
Non-stop
Gratuit Bucuresti, București
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București
Noaptea Muzeelor
14.00 - 01.00
Gratuit București
Arhivele Naționale ale României
"Sub cenușa Imperiului". Soldați români în armata austro-ungară
20.00 - 02.30