Arhivă 2017 Gratuit

Complexul National Muzeal ASTRA Sibiu

Expoziţia Rosturi şi Rostiri la saşi

EdițieNM 2017
Program18.00 - 00.30
LocalitateSibiu, Sibiu

Despre eveniment

Expoziţia Rosturi şi Rostiri la saşi (Piaţa Mică nr. 21 – Sala de expoziţie și conferință – Casa Artelor) gravitează în jurul celor două teme pe care le urmăreşte conceptul expoziţional: rosturi – rostul vieţii de la naştere la moarte şi rostiri – spuse, brodate sau inscripționate. Prin intermediul pieselor de patrimoniu și a imaginilor, vizitatorul descoperă fragmente memorie, care împreună relaționează într-o lume în care cuvântul rostit deschidea calea către credinţa în Dumnezeu. Această credință în cuvânt – în rostire  se remarcă în viața omului simplu de la țară care a știut să păstreze cuvântul - fie sub forma unor texte cu mesaje biblice și moralizatoare brodate pe ștergare, fie sub forma unor cuvinte_ rostite_  cu ocazia evenimentelor esenţiale ale vieții.

Un număr de peste 60 de piese reprezentative pentru colecțiile muzeale cercetate, printre care un loc aparte îl ocupă piesele textilele și de port săsesc din perioada secolelor XVIII – XX.