Muzeul „Constantin Negruzzi”
Recitaluri, scenete de teatru, expoziție
Despre eveniment
Muzeul „Constantin Negruzzi”
Casa, inaugurată ca muzeu la 7 octombrie 1995, i-a avut ca oaspeţi, de-a lungul timpului, pe Mihalache Sturdza, Al.I. Cuza, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, P.P. Carp, majoritatea scriitorilor junimişti şi reputaţi actori ai Teatrului Naţional ieşean, muzicieni ca Eduard Caudella, în prezenţa căruia cei doi fraţi, Leon şi Iacob, cântau la pian şi flaut.
Muzeul Literaturii Române din Iaşi a restaurat casa în anii 1993-1995, reconstituind muzeografic viaţa şi activitatea acestei familii de cărturari.
Muzeul a fost nominalizat între altele 65 din întreaga Europă, de către Fundaţia EMYA din Bristol pentru Premiul Muzeului European al anului 1996.
Alte muzee din Iași
Gratuit Iași
Colecţia „Istoria teatrului românesc”
Audiții, expoziție
19.00 - 01.00
Gratuit Iași
Muzeul de Anatomie
Muzeul Institutul de Anatomie al Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași – colecție remarcabilă de piese anatomice cu valoare istorică, dovada a continuității cercetării și educației în domeniul medical ieșean.
18.00 - 23.30
Gratuit Iași
Muzeul de Artă Iași
Noaptea Muzeelor
19.00 - 02.00