Arhivă 2017 Gratuit

Muzeul de Anatomie

Muzeul Institutul de Anatomie al Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași – colecție remarcabilă de piese anatomice cu valoare istorică, dovada a continuității cercetării și educației în domeniul medical ieșean.

EdițieNM 2017
Program18.00 - 23.30
LocalitateIași, Iași

Despre eveniment

Vizitarea Muzeului Institutului de Anatomie al universității reprezintă un punct de plecare în înțelegerea fenomenului medical, plecând de la origini, de la acele momente când, mânați de curiozitate dar și de pasiune pentru studiul corpului uman cadrele didactice ale institutului au creat și dezvoltat o colecție impresionantă de piese anatomice.

Tabloul pictorului Coquelet Mereau completează în mod reușit intenția organizatorilor muzeului de a forma tineri anatomiști, prin evocarea unei probe practice de examen, în care profesorul Aristide Peride – fondatorul Institutului de Anatomie, este examinat de un colectiv de specialiști format din Prof. Sappey, Prof. Poirier, Prof. Cullianu – Rectorul Universității din Iași și Take Ionescu – Ministrul Instrucțiunii Publice de la acea dată.

Una din piesele de excepție al muzeului este Ecorşeul realizat de Brâncuşi.

Ecorşeul, lucrare folosită ca material didactic în anatomia artistică pentru a studia forma şi inserţiile muşchilor superficiali, a fost executat de Constantin Brâncuşi împreună cu doctorul Gerota, profesor de Anatomie artistică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Acesta reprezintă unul din cele 4 exemplare existente în ţară, 2 fiind la Craiova şi unul la Cluj-Napoca. Lucrarea, premiată în 1901 cu medalia de bronz de către Direcţiunea Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti şi expusă în 1903 la Ateneul Român, a reprezentat o primă recunoaştere a talentului lui Brâncuşi, dar şi o unică abordare a acestuia a reprezentării fidele a corpului omenesc.

Lucrarea se înscrie în seria ecorşeurilor după model antic. Mulajul statuii lui Antinous Capitolinul, considerată una dintre cele mai frumoase copii romane a unei statui greceşti reprezentându-l pe Hermes, a fost completat cu studii pe piese anatomice obţinute prin disecţie la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi la morga oraşului. Aşadar, musculatura este realizată după natură. Dimensiunile sunt următoarele: 172 cm înălţime, 52 cm lăţime şi 32 cm adâncime.

Ecorşeul a fost restaurat integral în anul 2012 de către artistul ieşean Felix Artene.