Muzeul Etnografic al Transilvaniei

_Expozitia permanenta “Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX” _abordează principalele domenii ale culturii materiale şi spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecţiile instituţiei noastre.   Expozitia tactila „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”  este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficienţe de vedere, oferind însă, în acelaşi timp, o experienţă de un tip aparte şi vizitatorilor obişnuiţi, mai ales unei anumite categorii de vârstă: copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite.  

Festivalul Național de Ceramică Contemporană CAOLIN 2017 este, în acest an, la editia a IV-a. Evenimentul oferă o imagine elocventă a evoluției artei ceramice românești, care se exprimă astăzi într-o impresionantă diversitate stilistică si semantică.

  Parteneri: Asociația Caolin

MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

---

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România. A fost constituit în anul 1922 și a început să funcționeze, oficial, din 1 ianuarie 1923. Este primul muzeu românesc înființat pe baza unui program științific, la a cărui alcătuire au contribuit mari specialiști ai epocii.

Instituţia are două secţii: cea pavilionară, găzduită în Palatul Reduta şi cea în aer liber (Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia”), situată în tradiţionalul spaţiu de recreare clujean din pădurea Hoia.

Inițiativa înființării Muzeului Etnografic a aparținut Consiliului Dirigent al Transilvaniei care, prin inspectorul general al muzeelor, Coriolan Petranu, a făcut primele demersuri în acest sens.

Primele campanii de cercetare, realizate în anii 1922-1923, au fost finalizate prin achiziționarea unui număr 1230 de obiecte și prin realizarea a 160 fotografii. Aceste materiale etnografice au constituit suportul primei expoziții etnografice permanente, deschise în primăvara anului 1923.

De la înființare până în anul 1957, Muzeul Etnografic la Transilvaniei a avut câteva locații în oraș, iar începând cu acest an i-a fost atribuit actualul său sediu, clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21, în care funcționează până astăzi.

Clădirea în care se află sediul administrativ al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a luat numele principalei săli din incinta edificiului, denumită „Reduta” (de la fr. redoute = sală de dans). Istoria edificiului este însă cu mult mai veche. În evul mediu, pe acest loc existau trei clădiri, de la una dintre acestea păstrându-se un ancadrament renascentist de la începutul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, aici a funcționat cel mai important han al Clujului, care purta numele „Calul alb” (sau „Calul Bălan”).

Sala „Reduta” a găzduit, în secolul al XIX-lea, nenumărate evenimente importante din istoria politică și culturală a Transilvaniei. Aici s-au desfăşurat mai multe sesiuni ale Dietei Transilvaniei, în cursul cărora au fost adoptate hotărâri extrem de importante pentru istoria Marelui Principat al Transilvaniei. În această sală au concertat câțiva dintre marii muzicieni ai lumii: Franz Liszt, Johannes Brahms, Bela Bartok, George Enescu.

În 1894, în această sală s-a desfășurat cunoscutul proces politic cunoscut sub numele de „Procesul memorandiștilor”, intentat de autoritățile maghiare ale epocii fruntașilor mișcării naționale românești. În cursul acestui proces, liderul Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu, a rostit istoricele cuvinte: „Existența unui popor nu se discută, ea se afirmă!”.

În anul 1897, în sala „Reduta” a avut loc prima proiecție cinematografică din istoria orașului. Clădirea a găzduit congrese și întruniri ale partidelor politice și asociațiilor culturale, campionate de scrimă, baluri mascate. În anul 1925, clădirea a fost împrumutată de municipalitate Armatei române, pentru o perioadă de 25 de ani. În această perioadă, în clădire a funcționat un cazinou ofițeresc.

În anul 1957, Muzeului Etnografic la Transilvaniei i-a fost atribuit actualul său sediu, clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21, iar începând cu anul 1958 au început lucrările de restaurare a clădirii. Muzeul funcționează în această clădire până astăzi, transformându-se astfel într-unul dintre cele mai importante repere de pe harta culturală a României.

---

Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Parcul Naţional a fost recunoscut oficial prin Legea privitoare la organizarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi a Parcului Naţional din Cluj, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie 1932. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a construcțiilor din Parcul Etnografic au fost distruse. La întoarcerea la Cluj, în 1945, dintre unităţile transferate în cadrul Parcului Naţional se mai păstrau doar casa moţului văsar din Vidra, comuna Avram Iancu, şi restaurantul muzeului, Gaudeamus.

În 1956, Teodor Onișor și Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind criteriile științifice pe baza cărora urmau să fie transferate construcțiile în Parcul Etnografic, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei. Au fost proiectate, cu această ocazie, patru sectoare tematice: un sector cu tipuri zonale de gospodării şi cu monumente de arhitectură, un altul cu instalaţii şi ateliere ţărăneşti, un sector etnobotanic, cu culturi tradiţionale şi construcţii aferente din hotarul satului şi un sector etnozoologic, cu construcţii pastorale şi animale de rasă locală.

Această viziune novatoare, adoptată ulterior în majoritatea muzeelor europene de profil, a fost abandonată din cauza unei conjuncturi nefavorabile, realizându-se, printr-o ajustare a planului iniţial, doar sectorul tehnic şi cel al gospodăriilor zonale, organizate spaţial pe numai 16 hectare, într-o reţea aerată ce sugerează  structura unui sat tradiţional răsfirat.

Primul sector include instalaţii tehnice şi ateliere ţărăneşti databile în perioada  secolelor XVIII-XX, care ilustrează tehnicile tradiţionale de prelucrare a lemnului şi a fierului, de obţinere a aurului, de prelucrare a ţesăturilor de lână, a lutului, a pietrei, de măcinare a cerealelor şi de obţinere a uleiului comestibil.

Al doilea sector conţine gospodării ţărăneşti tradiţionale reprezentative pentru zone etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcţii datate în perioada secolelor XVII-XX, echipate cu întregul inventar gospodăresc necesar.

Selectate riguros, cu discernământ şi probitate ştiinţifică, în urma unor îndelungate campanii de cercetare, de către trei generaţii de muzeografi etnografi, stimulaţi de devotamentul profesional al unor personalităţi marcante, de talia regretatului Valeriu Butură, construcţiile expuse - majoritatea datate prin inscripţii - se numără printre cele mai vechi şi mai valoroase monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României.

---

Conservarea şi restaurarea patrimoniului imobil şi mobil din componenţa celor două secţii este asigurată de compartimentul Conservare-Restaurare, care include şi un Atelier de icoane, implicat în acţiuni de pedagogie muzeală şi de organizare a unor manifestări expoziţionale.