Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei - Colecția de Istorie a Farmaciei
Noaptea Muzeelor la Colecţia de Istorie a Farmaciei
Despre eveniment
Publicul poate vedea gratuit în locaţia vechii farmacii a Clujului două colecţii permanente şi o expoziţie temporară: colecţia de istorie a farmaciei, colecţia de aparatură medicală şi expoziţia „Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală din vechile farmacii transilvănene”. Destul de multe ingrediente farmaceutice se obţineau din animale şi insecte. Sursele scrise din secolul al XVIII-lea din Transilvania menţionează 80 de asemenea ingrediente, mai multe decât erau prevăzute în farmacopeile austriece de exemplu. Unele erau exotice, obţinute din caşalot, pisici civet, sepie etc., iar altele erau locale, din specii europene comune (precum gândac de frasin, urs, cerb, porc şi altele). Se foloseau diferite organe, secreţii sau chiar „produse” patologice din corpul diferitelor specii de animale, precum bezoarele, însă în categoria ciudăţeniilor poate fi inclus şi cel mai celebru ingredient, praful de mumie.
Colecţia de Istorie a Farmaciei este una dintre cele mai importante colecţii ale Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi este găzduită în spaţiul celei mai vechi farmacii din Cluj, la “Sfântul Gheorghe”, care datează din anul 1573. Colecţia ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele al XVI-lea şi al XX–lea. Cele mai valoroase obiecte farmaceutice transilvănene provin din colecţia profesorului Iuliu Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 la Muzeul Ardelean, şi îmbogăţită pe parcursul timpului.
Alte muzee din Cluj
Gratuit Cluj-Napoca, Cluj
Bastionul Croitorilor Cluj
Ordinul Basarabilor – străjer de noapte în Bastionul Croitorilor
21.00 - 03.00
Gratuit Cluj-Napoca, Cluj
Galeria de Artă a Muzeului Municipal Dej
Noaptea muzeelor 2017
18.00 – 24.00
Gratuit Cluj-Napoca, Cluj
Muzeu Mobil Cluj
Expoziție mobilă despre cutremure
18.00 - 24.00