Arhivă 2022 Gratuit

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale. Muzeul de arta

Noaptea Muzeelor 2022

EdițieNM 2022
Program14 mai 2022
LocalitateTulcea, Tulcea

Despre eveniment

Scurtă descriere a evenimentului:

Evenimentul presupune vizitarea cu titlu gratuit a spațiilor expoziționale ale celor două obiective muzeale din cadrul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean - Muzeul de Artă. Programul de vizitare va fi 17:00-22:30 (ultima intrare).Societatea Ştiinţifică „ORION”(SSO), prin membrii echipei de robotică River Wolves din Tulcea colaborează pentru a treia oară cu ICEM în vederea desfășurării unei Căutări de comori, de data aceasta cu trasee și indicii din patrimoniul muzeelor, cu ocazia evenimentelor din Noaptea. Colaborările anterioare, din iunie, respectiv septembrie 2021, au adunat peste 200 de participanți la Căutarea de comori. Așadar, odată înscriși membrii fiecărei echipe, aceștia au avut acces prin intermediul smartphone-ului la un traseu cu indicii ce i-au purtat pe străzile tulcene și i-au ghidat în zone în care voluntarii River Wolves i-au așteptat pentru desfășurarea de diverse activități scurte, de divertisment. Înscrierile s-au făcut la Casa Avramide, iar circuitul a început și s-a încheiat în curtea Casei. Pentru Noaptea Muzeelor însă, punctele de plecare vor fi multiple, câte unul în fiecare muzeu participant (Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării, Muzeul de Artă Tulcea și Casa Avramide). Înscrierile se fac pe baza unei sume modice. Sumele strânse pe parcursul acestei activități de membrii Societății Științifice ORION vor fi direcționate către UNICEF.**Parteneri ai evenimentului dumneavoastră: **Asociația de Dezvoltare Regională Aegyssus (ADRA), Societatea Ştiinţifică „ORION”(SSO), River Wolves Tulcea

**Parteneri media ai evenimentului: **Agerpres, Orașul-Tulcea, ATV, info-delta.ro, TLNEWS, Tulcea Noastră, Delta Dunării News, Interact Tulcea, la Tulcea.ro, Zig-Zag, Dobrogea-News, Delta Tulcea, Ordinea Zilei, Tulcea Online, Ziarul de Tulcea, Infotulcea.ro, Litoral Tv, Radio România Constanța, RNMR

Galerie foto