Arhivă 2023 Gratuit

Muzeul Lingurilor

Noaptea Muzeelor 2023

EdițieNM 2023
Program13 mai 2023
LocalitateCâmpulung Moldovenesc, Câmpulung Moldovenesc

Despre eveniment

**Scurtă descriere a evenimentului:MUZEUL LINGURILOR DE LEMN din Câmpulung Moldovenesc este o colecție etnografică privată. Aflat în fosta casă a profesorului de istorie Ion Țugui care a adunat peste 6.000 de linguri de diverse mărimi şi utilizări, confecționate din diferite specii de lemn. Profesorul Ion Țugui a colecționat, studiat, catalogat și expus mii de linguri de lemn, de la cele obișnuite la noi în țară (din plop, tei) până la unele din specii exotice, cum ar fi lemnul de lămâi, smochin sau ginko biloba.

Colecția cuprinde linguri de uz comun dar și cu utilizări foarte specializate, aici amintind lingura pentru grosciorit (folosită la stână), lingura pentru alesul icrelor (folosită în păstrăvării) sau lingura pentru fructe de pădure. Fiecare stativ, care cuprinde câte zece obiecte artizanale, este însoțit de cate un bilețel, în care se specifică vechimea lingurilor, locurile de proveniență și, după caz, posesorul.

Cele mai exotice linguri care și-au găsit adăpost în casa din Câmpulung Moldovenesc provin din Noua Zeelandă, Madagascar, SUA, Mexic, Japonia, China, Tanzania, Pakistan sau din mai multe regiuni din Africa. O parte a lingurilor provenite din străinătate a fost trimisă de turiștii care au vizitat colecția sau au făcut schimb cu profesorul colecționar. Colecția de linguri este menționată în Ghidul național al colecționarilor si este inclusa in patrimoniul cultural ațional.

Galerie foto