Arhivă 2023 Gratuit

Muzeul Național al Literaturii Române. Mărțișor

Noaptea Muzeelor 2023

EdițieNM 2023
Program13 mai 2023
LocalitateBucurești, București

Despre eveniment

Scurtă descriere a evenimentului:

Vă invităm „Acasă la Tudor Arghezi”, în cartierul Berceni, pe strada Mărțișor nr. 26, locul unde poetul a scris și a trăit alături de soție și copii. Grădina și livada, totalizând 17.250 metri pătrați, surprind vizitatorul care intră din strada circulată de mașini direct într-o oază de verdeață paradisiacă. Prin obiectele expuse în casa memorială, mobilier, lucrări de artă, obiecte din gospodărie și fotografii, casa ilustrează atmosfera caldă a unor vremuri trecute și dezvăluie o serie de aspecte ale personalității lui Tudor Arghezi, precum și o sumedenie de povești și informații despre membrii familiei.

Avem și o surpriză în această dată norocoasă de 13 mai, la ora 13.00 – 13 momente de muzică clasică și poezie. Pianul și violoncelul vor răsuna în grădina Mărțișorului, vrăjite de doi profesioniști desăvârșiți – Andreea Butnaru și Florin Mitrea, iar poeziile argheziene vor fi recitate și trăite de două spirite sensibile – Ioana Calotă-Philippide și Alexandru Philippide. Este un program relaxant a cărui calitate este garantată atât de alegerile muzicale și literare, cât și de profesionalismul și talentul membrilor ansamblului „Muzica Viva”.

Parteneri media ai evenimentului: RFI România, Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Agenția de carte, revista Observator cultural, revista Contemporanul, Radio Trinitas, Iqool, Modernism, Ficțiunea OPT m, Ordinea Zilei, revista Familia

Galerie foto

Resurse online