Expozitia ”REVITALIZAREA UNUI SPAȚIU CU PERSONALITATE – Cinema MARCONI”
Scurtă descriere a evenimentului:
Expozitia prezintă proiectele studenților de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectură an IV – atelier 40, ce vizează conversia, extinderea și revitalizarea spațial volumetrică a cladirii Cinematografului Marconi situat pe Calea Griviței nr.137, și proiectele de scenografie de la Facultatea de Arhitectură de Interior, Curs Optional de Scenografie an IV, grupate în jurul ideii de sală de spectacol.
Studenții anului IV au propus soluții de conversie și extindere pentru o clădire aflată în stare de ruină. Propunerile lor au transformat constrângerile în oportunități.
Soluțiile doresc să integreze sensibil și creativ un element, o clădire veche și un construit nou, într-un sit cu personalitate dar cu multiple probleme de context urban.
Proiectele, prin diversitatea abordărilor, reflectă modul diferit al percepției studenților asupra unei clădiri existente într-o zonă istorică a orașului, conturând propuneri eficiente și scoțând în evidentă particularitățile elementelor unice din clădire.
Proiectele de scenografie in cadrul cursului Opțional de Scenografie (Facultatea de Arhitectură de Interior, Specializarile Arhitectură de Interior și Design de Produs, Anul IV ) au propus compoziții scenografice pornind de la un text dramatic, un roman, poezie, etc. Soluțiile au pus în evidență relația dintre spațiile teatrale neconvenționale și spectacol, axându-se pe aceasta relație indestructibilă între spațiu și spectacol.
Abordările studenților s-au împărțit în două direcții: scenografie de teatru (Tache Ianke și Cadâr, de Victor Ion Popa, Antigona de Sofocle, Moromeții de Marin Preda, Steau făra nume de Mihail Sebastian) și scenografie de film (Cântăreața Cheală de Eugen Ionesco, Alice în Țara Minunilor de Carte de Lewis Carroll, Glasul cenușii de Eugen Jebeleanu).
Parteneri ai evenimentului:
Organizator – Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu; Partener – Primaria Municipiului București prin ARCUB
* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator