Project Description

Expoziția Colecției Țuculescu-Galaction

Scurtă descriere a evenimentului:

Expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță este dedicată artistului Ion Țuculescu – unul dintre cei mai importanţi pictori postbelici români, care spunea: „Ce aș putea spune oamenilor pentru a-i convinge că viața e frumoasă, veselă și fericită? Ca să fiu sincer, în viața de toate zilele nu mai pot trăi fericirea. Nu mai trăiesc decât în artă, în pictură și mai ales în muzică”. Iubitorii de artă vor descoperi pe simezele Palatului Cesianu-Racoviță opere desăvârșite semnate de marele maestru al artei românești. Între capodoperele expuse se remarcă o selecție deosebită de uleiuri – „Gala Galaction”, „Birja”, „Maci „, „Interior” sau „Peisaj la Mangalia”. Alături de Ion Țuculescu, cei care vor păși pragul Palatului Cesianu-Racoviță vor descoperi o suită de opere semnate de marii maeștri ai artei românești – Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba sau Arthur Verona. Doar în centrul Bucureștiului, la Palatul Cesianu-Racoviță, artă de patrimoniu, cei mai mari artiști români și capodopere care apar rar în expoziții de artă.

  • Acces: gratuit

  • Orar: 19:00 – 02:00
    (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

  • Adresă: Palatul Cesianu-Racoviţă, Str. C.A. Rosetti, nr. 5, 010281 București

  • Telefon: 021 210 30 16 / 021 210 30 15

  • Email: office@artmark.ro

  • Website: artmark.ro

  • Retele sociale:
    Facebook