BUTTERFLY EFFECT

Scurtă descriere a evenimentului: 

Proiectul BUTTERFLY EFFECT iși dorește să fie o expoziție cu caracter caritabil, unică în felul ei, ca rezultat al colaborării dintre Asociația Misionarii lui Padre Pio, Școala Gimnazială „Alexandru Vaida Voievod” din Cluj-Napoca și Universitatea de Artă și Design.

Inițiativa noastră își propune să împletească actul artistic cu actul de de caritate, rezultatul fiind o instalație de arta, având  un profund scop umanitar. În cadrul instalației aproximativ 1000 de fluturi galbeni realizati din folie de retroproiector pictată, își vor etala frumusețea în curtea asociației, intr-un cadru de poveste.

Prin gestul artistic al voluntarilor, studenți si elevi, fluturi unicat vor prinde viață, pregătiți să-și etaleze frumusețea în cadrul unei expoziții inedite. Acești fluturi, simboluri ale generozității și solidarității, vor fi oferiți vizitatorilor, în schimbul donațiilor, contribuind astfel la susținerea copiilor din medii defavorizate.

Fiecare fluture realizat reprezintă mai mult decât un gest de sprijin; el devine o sursă de speranță și încurajare pentru cei mai puțin norocoși dintre noi. Prin această inițiativă, dorim să arătăm cum arta poate deveni un vector al compasiunii și al schimbării pozitive, evidențiind puterea iubirii față de semeni.

Parteneri ai evenimentului:
Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, prin Departamentul Arte Textile-Design Textil, ASOCIAȚIA Misionarii lui Padre Pio Cluj-Napoca, Școala Gimnazială Alexandru vaida Voievod, prin calasa a II-a B

  • Acces: gratuit

  • Orar*: 17:00 – 24:00

  • Adresă:

    str. Anatole France, nr.39, Cluj-Napoca, jud. Cluj

  • Telefon: 0745.014.518

  • Email: asociatiamisionariiluipadrepio@yahoo.com

  • Retele sociale: Facebook

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator