Cula Racoviță – Colecția Publică Etnografică ”Prof. Constantin Năstase”. Noaptea Muzeelor 2024

Scurtă descriere a evenimentului:

Cula este un tip de construcție semifortificată, răspândită în spațiul balcanic, cu precădere în Serbia, Albania și Bulgaria. În România, culele sunt prezente în zona de deal a Olteniei și în Muntenia. Termenul derivă din cuvântul turcesc „kule”, care înseamnă turn, fortificație, casă înaltă. În arhitectura românească, definește un tip de locuință fortificată, cu volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei niveluri, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire.

Patrimoniul colecției a fost donat de către fondatori, în anul 2009, orașului Mioveni și Centrului Cultural Mioveni, în vederea protejării, îmbogățirii și punerii în valoare a exponatelor acesteia. Colecția poate fi vizitată în Cula Racovița, monument istoric administrat de Centrul Cultural Mioveni.

Colecția deține un fond de peste 1500 de obiecte, organizate astfel:

  • parter: numismatică, acte vechi, mărturii religioase, obiecte muzicale
  • etaj I: îndeletniciri – țesutul, olăritul, prelucrarea cânepei și a borangicului, bucătărie țărănească, cameră de locuit;
  • etaj II: nunta la români, 3 Târgoveți din zona Câmpulung, Rucăr, Bran;
  • beci: îndeletniciri – fierărie, dogărie, tâmplărie, rotărie.
  • Acces: gratuit

  • Orar*: 19:00 – 24:00

  • Adresă: loc. Mioveni, cartier Racovița, jud. Argeș

  • Telefon: 0348.445.856
  • Email: centrulcultural.mioveni@yahoo.ro

  • Website: centrulculturalmioveni.ro

  • Retele sociale: Facebook

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator