Project Description

Noaptea Muzeelor; Treasure Hunt digital de Noaptea Muzeelor

Scurtă descriere a evenimentului:

Societatea Ştiinţifică „ORION”(SSO), prin membrii echipei de robotică River Wolves din Tulcea colaborează pentru a treia oară cu ICEM în vederea desfășurării unei Căutări de comori, de data aceasta cu trasee și indicii din patrimoniul muzeelor, cu ocazia evenimentelor din Noaptea. Colaborările anterioare, din iunie, respectiv septembrie 2021, au adunat peste 200 de participanți la Căutarea de comori. Așadar, odată înscriși membrii fiecărei echipe, aceștia au avut acces prin intermediul smartphone-ului la un traseu cu indicii ce i-au purtat pe străzile tulcene și i-au ghidat în zone în care voluntarii River Wolves i-au așteptat pentru desfășurarea de diverse activități scurte, de divertisment. Înscrierile s-au făcut la Casa Avramide, iar circuitul a început și s-a încheiat în curtea Casei. Pentru Noaptea Muzeelor însă, punctele de plecare vor fi multiple, câte unul în fiecare muzeu participant (Muzeul de Istorie și Arheologie Tulcea, Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării, Muzeul de Artă Tulcea și Casa Avramide). Înscrierile se fac pe baza unei sume modice. Sumele strânse pe parcursul acestei activități de membrii Societății Științifice ORION vor fi direcționate către UNICEF.

În cadrul evenimentului au fost prevăzute următoarele activități:

  1. Prezentarea celor mai noi descoperiri realizate în cetățile antice și medievale din Nordul Dobrogei
  2. Observare pete solare, Lună și deep sky (nebuloase, roiuri de stele, stele duble etc.) împreună cu membrii Asociației Societatea Științifică „Orion” Tulcea 

Parteneri ai evenimentului dumneavoastră:
Asociația de Dezvoltare Regională Aegyssus (ADRA), Societatea Ştiinţifică „ORION”(SSO), River Wolves Tulcea 

Parteneri media ai evenimentului:
Agerpres, Orașul-Tulcea, ATV, info-delta.ro, TLNEWS, Tulcea Noastră, Delta Dunării News, Interact Tulcea, la Tulcea.ro, Zig-Zag, Dobrogea-News, Delta Tulcea, Ordinea Zilei, Tulcea Online, Ziarul de Tulcea, Infotulcea.ro, Litoral Tv, Radio România Constanța, RNMR

  • Acces: gratuit

  • Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: 17.00-22.30

  • Adresă: Muzeul de Istorie și Arheologie, Strada Gloriei, Parcul Monumentul Independenței, Cod Poștal: 820009, Tulcea, România

  • Telefon: 0240.51.32.31 / 0240.51.32.49

  • E-mail: icemtl@icemtl.ro , arta@icemtl.ro

  • Website: icemtl.ro