Noaptea Muzeelor Europene la Muzeul Județean Buzău

Scurtă descriere a evenimentului:

Muzeul Chihlimbarului, unic în țară prin varietatea şi dimensiunile exponatelor de chihlimbar, este găzduit într-o clădire ridicată în 1973 în stilul arhitectonic specific zonei, care a fost reabilitată între 2019 și 2020. În expunere se află: pepite de chihlimbar de diferite dimensiuni, bijuterii (inele, cercei, medalioane, broşe, şiraguri de mărgele, portţigarete etc.), unelte folosite în activitățile de prospectare, extragere și prelucrare a chihlimbarului. Muzeul deține tehnologii inovatoare: vitrină smart cu ecran touch care permite vizitatorului să exploreze în detaliu obiectele pe care le conține; vitrine automatizate, cu display-uri LCD sincronizate și sistem de iluminat inteligent care ghidează discret traseul vizitatorului, mobilier live 3D edge, monitor touchscreen care permite accesul utilizatorilor la informații turistice și istorice legate de ansamblul monumentelor rupestre din zonă. Experiența vizitatorului este augmentată printr-o ambianță sonoră și prin intermediul filmelor de arhivă care ilustrează modalitățile de extragere și prelucrare a chihlimbarului surprinse pe peliculă în 1934.

Expozițiile de bază ”Grota Nucu Fundu Peșterii”, ”Colți preistorici – paleofauna din Subcarpații de Curbură”, ”Chihlimbarul de Colți”, ”Extragerea și prelucrarea chihlimbarului”, ”Colecția de flori de mină”.

  • Acces: gratuit

  • Orar*: 18:00 – 00:30

  • Adresă: Satul Colți, com. Colți, jud. Buzău

  • Telefon: 0238.502.770

  • Email: home@muzeubuzau.ro

  • Website: www.muzeubuzau.ro
  • Retele sociale: FacebookTwitterInstagramYoutube

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator