Noaptea Muzeelor – Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” – Muzeul Național al Literaturii Române

Scurtă descriere a evenimentului:
„Căsuță dragă din Frăsinet,
Nu mai e blândul meu poet!
Ne-a părăsit pe amândouă,
Și ochii ne sunt numai rouă” („Căsuța noastră” – Agatha Grigorescu Bacovia)
Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, imobilul în care a locuit poetul George Bacovia (1881 – 1957) în perioada 1933-1957, a devenit casă memorială în anul 1966. Din anul 1933, Bacovia s-a stabilit la București împreună cu soția sa, Agatha Grigorescu Bacovia (1895 – 1981), și unicul lor fiu, Gabriel, într-o casă modestă de pe strada Frăsinetului (astăzi George Bacovia). Pe la începutul secolului XX, zona aparținea Comunei Șerban Vodă, fiind situată în suburbia Bucureștiului. Casa a fost construită cu ajutorul unui împrumut al soției, obținut de la Casa Corpului Didactic, Agatha fiind chiar diriginte de șantier. Casa a devenit muzeu încă din anul 1958, la un an după moartea poetului, datorită Agathei, însă în sarcina familiei. Abia în anul 1966 s-a obținut etatizarea și titlul de Muzeul Memorial George Bacovia. Casa păstrează o atmosferă autentică, care ne duce cu gândul la perioada în care soții Bacovia au locuit aici. Vizitatorii pot admira obiectele personale ale familiei (piese de mobilier, documente, manuscrise, fotografii), dar și grădina plină de flori, amintind de pasiunea Agathei pentru ele, totodată și de o perioadă istorică bogată în curente, semnificații și interferențe culturale.
Între 16.00 – 17.00, venim și în întâmpinarea celor mai mici vizitatori prin intermediul unui atelier creativ: „Textul meu preferat”
Atât vizitarea muzeului, cât și participarea la atelier sunt gratuite.
Vă așteptăm cu mare drag!
Parteneri media ai evenimentului:
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Agenția de carte, revista Observator cultural, revista Contemporanul, Radio Trinitas, Iqool, Modernism, Ficțiunea OPTm, Ordinea Zilei, revista Familia

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator