NOAPTEA MUZEELOR la Muzeul Orașului Lipova al Complexului Muzeal Arad

Scurtă descriere a evenimentului: 

Noaptea Muzeelor 2024, ediția a XX-a, eveniment muzeal cu tradiție la nivel național, va avea un program special în toate spațiile muzeale din Municipiul Arad, Muzeul Orașului Lipova și Muzeul Memorial Șiria, care va oferi publicului posibilitatea de a descoperi patrimoniul muzeal prin expoziții și evenimente interactive realizate de specialiștii muzeului în parteneriat cu asociații non-profit.

În data de 31 august, va continua cu ediția pentru județ (muzeele din Săvârșin, Șiria, Ghioroc), Noaptea Muzeelor la sate, ediția a II-a.

1. Expoziția de etnografie „Colecția de textile populare Marilina Bocu”

În perioada interbelică Casa „Sever Bocu” din Lipova era atât locuință personală, cât și edificiu cultural, care adăpostea o colecție de etnografie și un muzeu amenajat de Marilina Bocu, soția ilustrul om politic bănățean Sever Bocu.

2. Expoziția permanentă de istorie și artă

Cele cinci săli ale muzeului din Lipova păstrează amenajările interioare fastuoase comandate de ilustrul om politic bănățean Sever Bocu, în proprietatea căruia s-a aflat Casa „Sever Bocu” până la naționalizarea din timpul regimului comunist: parchetul cu intarsii, sobele din faianţă vieneză, policandrele şi oglinzile din cristal, piese de mobilier, un şemineu realizat din marmură de Carrara, salonul „vienez”. În anul 1980, familia Eleonora Costescu – Vasile Varga a donat Muzeului din Lipova, o colecţie care cuprinde artă plastică şi decorativă (argintărie, porţelan, sticlărie). Sunt expuse lucrări de Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Dimitrie Ghiaţă, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza precum şi lucrări care aparţin şcolilor italiană, flamandă, franceză, engleză şi extrem orientale.

3. Șezătoare culturală – ora 19:00

Parteneri ai evenimentului:
Rețeaua Națională a Muzeelor din România, ICOM România, Consiliul Județean Arad, Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova, Liceul „Sever Bocu” Lipova, Cenaclul „Muza” Lipova.

Parteneri media ai evenimentului:
TV Arad, Radio Arad, Jurnal Arădean, Special Arad, Glasul Aradului, Criticarad, ARQ, aradevents.ro, ghidularadean.ro, actualitati-arad.ro, aradobiectiv.ro, ecoularadean.ro, aradihirek.ro, pressalert.ro, infoanunt.ro, alldova.ro, Radio Timișoara.

  • Acces: gratuit

  • Orar*: 16:00-22:00

  • Adresă: str. Nicolae Bălcescu 21, Lipova, jud. Arad

  • Telefon: 0257.563.303

  • Email: office@museumarad.ro

  • Retele sociale: Facebook

* ora anunțată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator