Project Description

Noaptea Muzeelor

Scurtă descriere a evenimentului:

Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași propune vizitatorilor săi o incursiune în universul Civilizației Cucuteni și în istoria Universității ieșene, precum și o expoziție temporară și un atelier interactiv pentru elevi. Expoziția temporară „Casa Canta din Iași: istorii regăsite prin cercetări arheologice” va cuprinde vestigii descoperite de arheologii Facultății de Istorie din Iași în urma campaniei de săpătura, care s-a desfășurat la Casa Canta în perioada 2020-2021.

Atelierul dedicat elevilor, împărțit pe două categorii: i’Pot: investigația patrimoniului din cadrul Muzeului Civilizației Cucuteni și i’Doc: investigația patrimoniului din cadrul Muzeului Academic, va avea ca scop familiarizarea elevilor cu obiectele de patrimoniu expuse, importanța și istoria lor. Participanții vor alege câte un cartonaș în care va fi indicat numele sălii și numărul vitrinei în care se află expus unul dintre obiectele vizate de personalul Muzeului. De asemenea, vizitatorii vor găsi pe cartonaș câteva întrebări la care vor răspunde și, cu ajutorul imaginației și a cunoștințelor generale vor sugera ovestea din spatele obiectelor de patrimoniu. La final, vizitatorii vor primi din partea Muzeului Universității o diplomă de participare.  I’Pot este dedicat persoanelor cu vârsta de peste 10 ani, iar I’Doc persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.

  • Acces: gratuit

  • Orar: 19:00 – 00:30
    (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator)

  • Adresă: Iași, str. Titu Maiorescu, nr. 12

  • Telefon:  0232 201 102 int. 2451

  • Email: muzeul@uaic.ro

  • Website: www.muzeul.uaic.ro

  • Retele sociale:
    Facebook